de dor

toata lumea are o vara de prapad. o vara in surdina. cu geamul la drum, cu un oras sub geam, cu orasul forfota, cu luminile aprinse, cu sfarsituri si fugi. nu e vorba de muzica, ci de tacere. de zgomot afundat in timpane si de departare.

e vara afrodisiac.

neogeometrie

iubita mea miroase a cafea si fuge noptile pe langa cimitire inspre casa mea doar ca sa mi se furiseze in pat pentru cateva ore si sa se rasfranga acolo in mii de cerculete.

preiau leapsa de la Olga si va spun ca:

sunt si cam atat.
as vrea sa ma urc intr-o masina cu toate obsesiile mele muzicale, singurul iubit pentru care nu am obsedat la volan si sa gonim departe, departe, departe, fara vreun punct de sosire.
pastrez toate nimicurile care ar putea sa-mi amintesca lucrurile marunte pe care stiu, cu siguranta, ca le voi uita.
mi-as dori sa pot sa cred, cu adevarat, in ceva.
nu imi place sa mi se ceara sa fiu altcineva decat sunt de dragul dragostei, traditiei sau experimentelor sociale. (NB: cu asta nu spun ca nu sunt, de multe ori, altcineva)
ma tem de intuneric si singuratate, cu sau fara o alta persoana langa tine.
aud franturi din frazele persoanelor care trec pe langa mine pe strada, imi place uneori sa le strang si sa le fac sa aiba sens.
imi pare rau ca nu am fost, de multe ori, mai inteleapta.
imi place sa ma simt inconjurata mereu de toamna sau macar de senzatia pe care mi-o da.
nu sunt aproape niciodata unde ar trebui sa fiu.
cant sau mai degraba ingan cele mai stupide cantece, pentru ca sunt un buretel cand vine vorba de muzica.
niciodata nu stiu cand pot sa imbratisez o persoana si ajung, asa, sa nu mai imbratisez mai pe nimeni.
rar mi se intampla sa ma pot abtine.
plang numai de fata cu mine, nu-mi permit altfel decat cu cele mai importante persoane din viata mea (si sunt putine).
sunt confuza cand vine vorba de “mixed messages”, mi-e mereu frica sa le interpretez.
am nevoie de o vacanta de la mine si ultimul an si jumatate din viata mea.
ar trebui sa imi pese mai putin?
as putea sa fiu, pentru prima data, fericita cu ceea ce mi se intampla acum, for a change.

nesomn

perna mea are oase. cioante grele care nu ma lasa sa dorm caci imi intra in scalp, in ochi, imi apasa fruntea in somn. cand erai aici dormeam pe oasele tale. erau moi si dulci. nu sforaiau nici macar cand erai racit si nici nu eram alergica la puful pe care ti-l lasau dimineata pe piele.

daca gasesti un fir de par galben in maduva oaselor tale, nu te speria, nu l-am lasat intentionat acolo.

o vesnicie de vesnicii

scriu din orasul asta gol ca o eterna dimineata de duminica si nimic nu-mi mai spune ceva. sunt doar oameni animati de aburii din asfalt si “noi-in-doi” care se ascund pe sub umbre de nuci. iar mie…mie mi-e dor de el – trupul cald si mirosul lui  care a pus stapanire pe mine, inca de la prima strangere de mana. as vrea sa am o vesnicie doar cu mirosul lui.
nici mie nu-mi vine sa cred ca fetita din randurile de sus a fost acolo.

ciudat. ploua torential, dar sub terasa pamantul e inca uscat.

azi nu

și nu doar atât.

naratorul a obosit, și-a pierdut magia. ce a mai rămas e existența unui “poate” sau a unui “mâine”. tot ce mai poate să vă spună despre ei, deocamdată, e că nici un sărut, de la primul nu a fost uitat. împreună sunt mai frumoși decât orice fantezie.

nu aud decat sunetul de hartie rupta. aproape ca si un legamant.

obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesieobsesie obsesie obsesie obsesie obsesie obsesie

Teufels Süßigkeiten

arta e o curva si asta e cea mai mare virtute a ei. nici macar el nu a fost un amant mai bun, cand mi-o trage ma simt privilegiata. ma face sa recunosc…dar nu. nu am sa o spun acum. astept sa ma regasesc de o mie de ori mai mult in patul ei, sa mai ametesc in jocul ei perfid cu tesaturi fine. o sa ma mai chinuie o clipa in orgia ei de tentatii si sovaieli ca sa-mi fac curaj sa o domin. sau poate ca am sa raman, totusi, in fiertura asta – haremul ei – si am sa ma bucur de prietenia coapselor sale numai cand va voi sa mi se ofere cu orgoliul unei curtezane de clasa.

deliciile pentru care mi-as vinde sufletul oricarui diavol imi devin tortura unui invalid ce trebuie sa fuga pentru a-si salva viata.

l’univers et moi

ca sa nu ma mai vezi atat de trista, lasa-ma sa explodez. o sa ma transform in stele si apoi in dorinte, odata cu fiecare suflet ce ma va vedea plouand peste el.

                                    tu ce dorinta ai avea?

tabula rasa

candva imi placea sa ma semnez cu punct si de la capat. acum nu as mai putea. sunt o excrescenta intr-o alta viata. de fapt totul e o iluzie, acea viata nu exista. pentru ca nimic nu e nesfarsit nici macar daca ne tinem respiratia.

pacat ca obsesiile nu se vindeca nici macar dupa ce schimbi asternuturile. iubirile nici macar dupa ce plonjezi in cea mai adanca metamorfoza. regretul e succedaneul ochilor batrani.
am mancat un sac de sare impreuna. tu de pe obrajii mei, iar eu de pe ai tai. am facut prea mult dragoste in albastru.

acum iti pictez eu peretii. in mov, ca si campiile. o alta iluzie a noastra.
punct.